shopify
analytics tool

Consiliul local Tecuci versus Casa de asigurări de sănătate

Hasan-Valeriu-Gabriel

La şedinţa de îndată din data de 16 septembrie 2014, la punctul patru pe ordinea de zi a fost propus: „Proiect de hotărâre privind acordul Consiliului local pentru acordarea unui ajutor de urgenţă„. Urmărind filmul şedinţei nu mică ne-a fost mirarea să observăm că niciun consilier local nu cunoştea suma ce a fost propusă pentru acest ajutor de urgenţă. Acesta a fost votat cu “ochii închişi”. Dintru început dorim să spunem că nu ne-a interesat numele, pregătirea sau calitatea celui menţionat în documentele prezentate. Dar nu putem să nu observăm neregulile din acest proiect de hotărâre. Poţi descărca documentele de AICI.

Iată câteva observaţii:

Care era urgenţă pentru introducerea acestui proiect pe ordinea de zi a unei şedinţe de îndată devreme ce bolnavul suferea de diabet zaharat din 2007 şi hipertensiune arterială care apare în fişa medicală încă din 2010 (fişa întocmită de medicul Banu Daniela medic de medicină generală la Ghidigeni). În acea perioadă pacientul nostru lucra ca profesor de fizică în comuna amintită. În referatul de anchetă socială, semnat de către Directorul serviciului de asistenţă socială Tecuci – Mariana Manole mai apare o afecţiune şi anume obezitate morbidă din prima copilărie.

Cu toate că avem de-a face cu un pacient grav bolnav, primăria îl angajează la serviciul Buget-contabilitate Compartimentul licitaţii în data 11.06.2014. Noi ne-am întrebat cine a semnat fişa medicală de angajare din moment ce în documentele anexate este trecut clar că suferă de dispnee de efort (Dispneea de efort este primul semn de insuficienta cardiacă. Iniţial apare la eforturi mari, apoi la eforturi mai mici, cedând sau ameliorându-se la întreruperea efortului). Este evident că pentru organizarea unei licitaţii sunt necesare eforturi susţinute fizic şi psihic. escarca

În referatul de anchetă socială nu se face referire la felul operaţiei şi modul în care s-a stabilit suma necesară acestei intervenţii. De ce 30.000 lei (300.000 lei vechi) şi nu 2 mii sau 200 de mii de lei? Dacă doreau să fie transparenţi puteau specifică spitalul la care se face intervenţia, costul acesteia şi perioada în care se va efectua. Pentru ce va fi operat: hipertensiune, diabet ori obezitate?

Trebuie să spunem că Hasan Valeriu Gabriel are un venit de 1.130 lei şi este asigurat medical. De ce Consiliul local, la propunerea primarului Daniel Ţuchel, plătesc din banii tecucenilor o intervenţie medicală costisitoare când acesta sumă se putea obţine legal de la Casa de asigurări pentru care a plătit contribuţii mai mulţi ani?

Şi de data acesta consilierii locali au votat fără să ţină cont de documentele prezentate şi de prevederile legale. Deoarece acestora nu li se mai înmânează documentele de şedinţa în dosare, documentele trimise pe e-mail ţin locul acestora. În documentul pe care vi l-am ataşat aţi observat că lipsesc două elemente: suma ce trebuie plătită şi avizul comisiilor de specialitate 1-5 din Consiliul local. De asemenea lipseşte documentul care să argumenteze în ce mod s-a ajuns la acesta suma.

Au fost situaţii în care, Consiliul local a acordat ajutor de urgenţă pentru viaţa unui copil care a murit accidentat la Rampa Rateş în timp ce aduna PET-uri din gunoaie. Acesta a primit un ajutor de 3.000 lei. În Tecuci sunt persoane care suferă de boli mult mai grave, cancer, invaliditate ori autism. Sunt handicapaţi care au nevoie de însoţitori pentru a putea să se deplaseze pentru nevoi vitale. Cu aceştia cum facem domnilor consilieri? Nu este o GRAVĂ DISCRIMINARE?

Prin urmare facem un apel ca toţi cei care cred că sunt într-o situaţie asemănătoare sau mai gravă să se adreseze Consiliului local Tecuci pentru ajutoare financiare proporţionale cu gravitatea bolii. Aşa o să putem verifica calitatea deciziilor luate de cei aleşi de dumneavoastră.