shopify
analytics tool

Două volume publicate de Ionel Necula, pot fi procurate de la Casa de Cultură

Personalitati Tecucene in Academia Romana - Ionel Necula 2

Tecucenii care urmăresc postările pe suport electronic îşi amintesc de lungile polemici generate de cererea noastră adresată primăriei –  de a subvenţiona apariţia celor două cărţi inspirate din istoria, tradiţia şi cultura tecuceană.

Ionel Necula - Uricar la poarta Moldovei de jos vol.10  Este vorba de volumul 10 al seriei Uricar la PoartaPersonalitati Tecucene in Academia Romana - Ionel Necula Moldovei de Jos  şi de Personalităţi tecucene în Academia Română. Propunerea noastră a fost refuzată, nu ştim pe ce temeiuri, dar cărţile au apărut cu sărăcăcioasele noastre resurse şi doritorii le pot procura de la Casa de Cultură – unde se fac înscrieri şi autorul le va pune la dispoziţie. Costul unui exemplar este de 15 lei.

Autorul a înţeles că Primăria are alte proiecte, mult mai importante decât cele propuse de noi şi se bucură că actuala administraţie înţelege să cheltuiască mai economicos şi cu mai multă eficienţă banul public, dar nu înţelege indiferenţa autorităţii locale faţă de moartea regretatului om de ştiinţă Boris Plăhteanu, – tecucean prin obârşie şi rădăcini şi cetăţean de onoare al oraşului nostru –  de n-a învrednicit o delegaţie care să prezinte mesajul îndoliat al concetăţenilor săi.

 

Nu ştiu dacă primarul şi administraţia a înţeles ceva din toate acestea, dar sunt lucruri care nu se uită şi nu se iartă.

Ionel Necula


Cine a fost Boris Plăhteanu?

– Am decis mai greu să scriu despre Boris Plăhteanu – omul de ştiinţă, cercetătorul, profesorul şi inventatorul, despre care se cunosc puţine lucruri, deşi numele său ar putea să figureze în toate publicaţiile de ştiinţă şi cultură şi prezentat zilnic pe sticla micilor ecr21:13:26ane, ca prototip de implicare în competiţia valorilor ştiinţifice.. Este unul dintre semenii noştri care legitimează mândria de român şi justifică dispoziţia valahă pentru performanţă şi pentru o competiţie laborioasă între naţiuni.Boris Plăhteanu cetatean de onoare a municipiului Tecuci

 

S-a născut la Chişinău, în 22 septembrie 1941 şi-a cunoscut, chiar din primii ani de viaţă, toată devălmăşia acelor vremuri învolburate, cu război şi cu deportări prin frigiderul siberian. În aprilie 1944, tatăl său a primit ordin de serviciu şi de evacuare ajungând la depozitul din Aiud, mai apoi la cel din Teiuş, pentru ca în cele din urmă să se statornicească la Tecuci, unde pruncul Boris Plăhteanu şi-a început primii ani de instrucţie, la şcoala nr.6, aflată sub direcţia fostului profesor de matematică,  Hrubaru.

Cartea Reverentei - Boris Plahteanu      În lucrarea sa Cartea reverenţei (Editura Performantica, Iaşi, 2011) relatează pe larg despre aceşti ani, despre învăţătorii ce l-au îndrumat în anii şcolii primare şi gimnaziale, despre perioada culturii generale asumată la Liceul Dimitrie Sturza din localitate, despre profesorii acestei instituţii şi despre oamenii cu care viaţa l-a intersectat în vremea tinereţii sale tecucene. Prin această carte, Boris Plăhteanu confirmă încă odată că aproape toţi cărturarii ridicaţi din perimetrul spiritual tecucean – de la Calistrat Hogaş, Eugen Boureanu Al. Lascarov-Moldovanu şi Anton Marin la Ion Petrovici, Iorgu Iordan şi Anghel Rugină au ţinut în graţie genul memorialistic şi-au dat seama despre epoca pe care au străbătut-o cu toată febra tinereţii şi cu pasul lor apăsat. Cel puţin la noi, la Tecuci, proverbiala melancolie moldovenească s-a drenat într-o dispunere memorialistică decomplexată, unde actul rememorării s-a împregnat de o vibraţie caldă şi o nostalgie prădalnică. S-au cumulat atâtea lucrări memorialistice, că pentru reconstituirea evoluţiei Tecucene, în ultimile secole, pentru  a reda mentalitatea şi  zbaterile  sale de spirit e suficient să se pună cap la cap şi într-o anumită ordine toate aceste lucrări şi evenimentele relatate copios şi la cald, din condiţia autorilor de martori şi participanţi direcţi la derularea istorică a oraşului şi a fostului judeţ cu acelaşi nume.

Nu este un specific exclusiv tecucean, pentru că şi Iaşul, Fălticenii, Bârladul, dar şi Sibiul, Lugojul se află în aceeaşi situaţie privilegiată, cu mulţi memorialişti şi lucrări memorialiste care facilitează reconstituirea devenirii  istorice  a localităţilor respective.

Revin la lucrarea d-lui Plăhteanu: În 1957 a intrat la Institutul Politehnic din Iaşi, pe care l-a urmat graţie unei burse acordată de Sfatul Popular Regional Galaţi –  după tipicul acelor vremi, când regimul comunist, după ce a întemniţat toată intelectualitatea interbelică, s-a aflat în situaţia unei acute lipse de specialişti. Era, fireşte nevoie de o încurajare a studenţimii din partea statului. Aici a văzut tânărul student ce semnificaţie înaltă poate căpăta viaţa când este consacrată ştiinţei şi ce minunate modele ştiinţifice oferea studenţimii  corpul profesoral din acei ani.

Se-nţelege că reverenţele autorului se adresează şi acestei pleiade excepţionale de profesori, adevărate calupuri de granit, care, prin dăruirea, ţinuta morală şi ştiinţifică, i-a marcat  întreaga devenire ştiinţifică ulterioară. Liniile de profil configurând portretele profesorilor săi sunt referenţiale şi pot constitui oricând material admirabil pentru o paradă a dascălilor acelui timp. Iată, bunăoară, cum este înfăţişat profesorul şi omul de excepţie care a fost Dumitru Mageron: Trecuseră mai bine de trei săptămâni de la începerea semestrului doi, când la cursul de mecanică teoretică, care era ţinut în P8, a apărut în sfârşit şi Nea Mitică Mageron întors din străinătate. Înainte de orice, după ce şi-a lăsat pe catedră o mapă şi un teanc de reviste străine de specialitate (ritual cu care ne-a delectat tot timpul cât l-am avut profesor) a mers pe un interval lateral al amfiteatrului, strângând mâna de bun venit fiecărui student din jumătatea aceea a amfiteatrului. De această memorie impresionantă ne-am convins când am constatat că reţinuse numele noastre, după acest exerciţiu de prezentare. Aflasem între timp că numărul limbilor străine cunoscute de domnia sa se ridica la 15 şi că pentru a-şi exersa memoria, dimineaţa, pe drumul de acasă, de pe Copou, la institut, drum care era parcurs pe jos, memora numerele înmatriculate ale maşinilor ce treceau prin faţa ochilor, pe care apoi le reproducea în ordine directă şi inversă (p.55).

      Nu mai insistăm, dar reverenţe omagiale asemănătoare adresează autorul şi celorlalţi magiştri sub îndrumarea cărora s-a format viitorul mare inventator Boris Plăhteanu. Şi nu doar profesorii, dar memoria sa se redistribuie generos şi asupra altor evenimente mai importante la care participă cu toată curiozitatea tânărului descins din anonimatul unei provincii uitată de lume. Participă la întâlnirea cu scriitorul Mircea Sântimbreanu şi poetul George Lesnea şi este martor la marile festivităţi ieşene din 24 ianuarie 1959, când s-a aniversat centenarul unirii principatelor române.

În timpul studenţiei, era repartizat, pentru practică, pe la diferite unităţi industriale – la Câmpulung Muscel, la Combinatul siderurgic din Hunedoara, la întreprinderea Tudor Vladimirescu din Bucureşti – unde lua cunoştinţă directă cu pulsul vieţii de producţie şi cu problemele tehnice ale unităţilor respective.

După terminarea facultăţii, în 1962 este reţinut în învăţământul superior ca şef de laborator la catedra Maşini-unelte şi scule a Facultăţii de mecanică, decizia fiind  semnată de chiar ministrul învăţământului de atunci, Ilie Murgulescu. Apoi, urcă ierarhiile didactice până în 1990 când ocupă prin concurs postul de profesor titular la disciplinele Maşini-unelte şi agregate de maşini.

Am trecut, fireşte, în această succintă prezentare, peste multe etape din viaţa şi activitatea profesorului, am făcut-o doar pentru a grăbi răspunsul  la întrebarea legitimă şi corolară: Cine este de fapt Boris Plăhteanu? Dac-ar fi să dăm un răspuns sintetic şi oarecum statistic ar trebui să menţionăm că este autor şi co-autor la peste 30 de monografii, tratate şi cursuri, 350 de lucrări ştiinţifice publicate, 86 de brevete de invenţie, 65 de proiecte, granturi, contracte de cercetare şi proiectare şi că a reprezentat România la marile saloane de inventică din foarte multe ţări ale lumii. Firesc ar fi acum să insistăm cu detalii asupra conţinutului acestor trudnicii, dar n-o facem, consemnăm doar recunoaşterile cu care a fost onorat în lunga şi prolifica sa activitate creatoare, gândind că în felul acesta cititorii îţi vor face o idee mai consistentă despre aportul său la optimizarea ştiinţei româneşti şi la îmbogăţirea patrimoniului ştiinţific universal.

  • Ordinul Steaua României în grad de cavaler, 2002
  • Ordinzul Gogu Constantinescu în grad de comandor, 2005
  • Ordinul Renaşterea Ucrainei, Sevastopol, 2007
  • Crucea de comandor al Ordinului Meritul inventiv, Bruxelles, Eureka 1999
  • Crucea de ofiţer al Ordinullui Meritul inventiv, Bruxelles, Eureka, 1997
  • Crucea de cavaler al Ordinului Meritul inventiv, Bruxelles,Eureka, 1996
  • Crucea de ofiţer al Ordinului Meritul Belgo Spaniol, 1996
  • Oscar Inventica- 96, Gânditorul de la Hamangia, Iaşi 1996
  • Medalia de aur şi Diploma de onoare a Universităţii de stat, Chişinău, 1997
  • Premiul KE HOA, China, 1995
  • Medalia de aur Henry Coandă, Iaşi, 1994
  • Inventator de elită, clasa I ;
  • Medalia primarului oraşului Bruxelles, 1994 ;
  • Medalia de aur la Saloanele Mondiale Internaţionale de invenţii de la Bruxelles, Geneva, Zagreb, Varna, Casablanca, Budapesta, Iaşi, Geneva, Sofia, Moscova.

Or, cu asemenea recunoaşteri în palmares, orice altă dispunere configurativă şi orice încercare de creionare a portretului său epistemic devine  prisoselnică. Boris Plăhteanu rămâne o mare personalitate a lumii ştiinţifice româneşti  şi, fireşte o prezenţă prestigioasă în cadrul manifestărilor ştiinţifice europene şi universale. Nu ştiu cât de cunoscut şi de apreciat este în lumea ştiinţifică de la noi, dar sper ca şi prin aceste rânduri concentrate să contribuim la mai bune sa aşezare în conştiinţa noastră publică  şi în panteonul naţional de valori.