Deprecated: Array and string offset access syntax with curly braces is deprecated in /home4/pro98tec/public_html/arhiva/wp-content/plugins/custom-permalinks/frontend/class-custom-permalinks-frontend.php on line 498
LAŞII DINTRE NOI! | https://protecuci.ro/arhiva

LAŞII DINTRE NOI!

Cu capul in nisip

Platon afirma că una din pedepsele pentru refuzul de a participa la viaţa politică, este aceea că vei ajunge condus de inferiorii tăi.

Sunt dezamăgit !!!!! Dar nu de candidaţi, cum sunt de unii tecuceni. Sunt multe persoane care au toate atuurile – din punct de vedere intelectual, social, profesional – să îşi permită un punct de vedere argumentat, o opinie pro sau contra. Atenţie !!! Mă refer la opinii argumentate şi nu la atacuri. Cunosc oameni de afaceri, profesori, ingineri, doctori, jurişti, care le este frică să-şi spună opţiunea politică în public sau chiar să susţină dezinteresat un candidat. Ori, aceşti oameni, numiţi de analiştii politici – electorat raţional – chiar nu sunt în situaţia să nu aibă un punct de vedere concret, cu privire la candidaţii pentru alegerile locale din Tecuci.

Nu e impotrant ca ei să aibă dreptate, deoarece adevărul este relativ, în sensul că ce e bine pentru un om, poate fi rău pentru celălalt. Important este doar curajul de a expune o credinţă, o viziune, o opţinune, pentru un candidat, sau partid, care urmează să conducă şi să administreze destinele comuităţii locale pentru 4 ani.

Participarea la viaţa politică, nu înseamnă neapărat să candidezi la primărie sau să optezi pentru un loc eligibil de consilier local. A participa înseamnă a avea şi curajul de a lupta alături de cel pe care îl consideri potrivit, sau măcar de a susţine public pe cineva, (de exemplu de a accepta să faci parte dintr-o listă de consilieri, pe un loc neeligibil, sau a face campanie unui candidat ori partid).

Sunt convins că și alegăturii lui Ţuchel au dreptate în unele privinţe când îl susţin, cum şi electoratul lui Gavrilă, Diaconu, Hurdubae, sau Bălănică pot avea argumente când îşi susţin candidatul. Nu poate fi un candidat 100% bun sau rău.

Caragiale spunea ”A avea opinie înseamnă a fi conștient nu numai de obligația față de tine dar și de cea față de alţii.”

Frica, laşitatea şi perversiunea, nu o înţeleg. Probabil le este frică că pot supăra pe cineva !!!??? sau poate se gândesc la consecinţe dacă nu iese cel susţinut de ei !!??? Aşa că, aproape toţi adoptă stategia statului după cireş, că poate apare vreo oportunitate, după alegeri să se erijeze în susţinătorul primarului din timpul campaniei. Oare asta este o atitudine demnă ?

Păcat că nu aveţi curaj. Nu contează pe cine susţineţi, nu comtează motivele, este dreptul vostru, şi orice opinie trebuie respectată. Dar, de ce atâta frică de a afirma public sau de a susţine chiar moral de pe un loc neeligibil la consiliul local un candiat? De ce atâta perversitate şi laşitate? Vă ajută la ceva? Poate vă meritaţi aleşii şi clasa politică.

În aceiaşi categorie se includ şi cei care în funcţie de părerea politică a interlocutorului se adaptează ca şi cameleonul, pentru că nu cumva să ajungă la urechea candidatuui susţinut de partenerul de dialog cum că ar susţine pe altcineva…

Tot aici, cred că s-ar încadra şi bugetarii cărora le este frică să-şi apere în instanţă drepturile atunci când sunt puşi în faţa unui abuz pe motiv de a nu supăra şeful.

Conchid cu opinia că reminescenta comunistă probabil încă şi-a pus amprenta asupra conducătorilor dar din păcate ce este mai grav şi asupra celor conduşi, la care de fapt ar trebui să fie ADEVĂRATA PUTERE.

Votaţi Raţional.
Frâncu Bogdan