Deprecated: Array and string offset access syntax with curly braces is deprecated in /home4/pro98tec/public_html/arhiva/wp-content/plugins/custom-permalinks/frontend/class-custom-permalinks-frontend.php on line 498
Lucrarile privind reabilitarea muzeului Mixt Tecuci, la start | https://protecuci.ro/arhiva

Lucrarile privind reabilitarea muzeului Mixt Tecuci, la start

muzeul-istorie_protecuci.ro
muzeul-istorie_protecuci.ro  Clădirea în care se află Muzeul Mixt Tecuci este unul dintre imobilele reprezentative ale oraşului, monument istoric, care, din păcate, nu a fost apreciat de autorităţi la reala sa valoare. Încă din timpul „domniei” ex-primarului Gheorghe Lazăr, care a părăsit fotoliul de primar al municipiului Tecuci în anul 2004, s-a luat iniţiativa reabilitării clădirii care găzduieşte Muzeul Mixt, însă gândul bun nu a fost dus până la capăt, efectuându-se doar „dezgolirea” pereţilor exteriori de tencuială. În toată această perioadă starea clădirii nu s-a îmbunătăţit cu nimic. Mai mult, de atât, inundaţiile din 2007 şi intemperiile au agravat „sănătatea” şi aşa şubredă a muzeului. Cum exista riscul ca imobilul să se dărâme într-o bună zi, iniţiativa de a se reabilita muzeul a fost reluată, iar în acest sens a fost întocmit un proiect cu finanţare nerambursabilă din fonduri europene, „Reconversie funcţională, consolidare şi restructurare – Muzeul Mixt Tecuci. Obiectivele proiectului vizau valorificarea şi restaurarea patrimoniului cultural naţional, creşterea atractivităţii zonei atât pentru turişti, cât şi pentru investitori, prin includerea muzeului într-un circuit cultural-turistic modern la nivel naţional, valorificarea potenţialului cultural-turistic local la nivel regional şi naţional. Valoarea totală a proiectului este de 15.721.705 lei, iar contribuţia administraţiei locale reprezintă 2% din valoarea eligibilă a proiectului. Durata de implementare este de 24 de luni, iar lucrările vor consta în restaurare, consolidare, arhitectură, protejare şi conservare a corpurilor de clădire, a picturilor interioare şi exterioare, refacerea şi amenajarea căilor de acces, asigurarea iluminatului interior-exterior, a iluminatului de siguranţă, precum şi a celui decorativ. Vor mai avea loc lucrări de restaurare şi remodelare a plasticii faţadelor, amenajări peisagistice şi dotarea cu mobilier urban, precum şi lucrări de reabilitare a împrejmuirilor. În viziunea fostului primar al municipiului Tecuci, Eduard Finkelstain, finalizarea lucrarilor la Muzeul Mixt Tecuci urma a fi încununate de o redenumire a instituţiei, în Muzeul „Anton Cincu”, în memoria familiei Cincu, cea care a donat cladirea.
Dacă până la această dată clădirea monument istoric nu s-a prăbuşit, tecucenii mai au şansa de a vedea un muzeu în municipiu, în condiţiile în care pe data de 19 septembrie se va da startul la lucrările de reabilitare a clădirii.
„În momentul de faţă clădirea este într-o stare destul de degradată, însă echipa de constructori va reuşi să-i redea acestui imobil frumuseţea pe care a avut-o iniţial. Pe data de 19 septembrie va fi prima zi în ceea ce priveşte lucrările de reabilitare, iar până atunci noi cărăm obictele de patrimoniu şi mobilierul”, ne-a declarat Laurenţiu Groza, directorul Muzeului Mixt Tecuci.
Constructorii vor reabilita interioarele grav fectate de mucegai, acest fenomen datorându-se vopselei ce a fost aplicată pe întreaga suprafaţă a pereţilor, dar şi datorită pânzei freatice ce se află la suprafaţă. Vor fi scoase la lumină picturile murale cu care erau împodobiţi pereţii şi tot ce este frumos şi autentic pentru a redescoperi pentru tecuceni şi nu numai o perioadă uitată dar nu pierdută.
Echipa care va reliza complexa lucrare este formată din trei firme, parteneri cu sarcini clare: Tancrad, Dedal Bahamat şi Consart.