shopify
analytics tool

OPINII – Prin intermediul ziarului Tecuceanul se sifonau bani publici

Cocoasa-Tecuceanului

Este foarte bine că a dispărut ziarul „Tecuceanul”, prin intermediul căruia se sifonau banii publici, în favoarea clicii ţucheliste. Robinii, cheltuiau câte 7.903 lei în fiecare lună pentru editare şi tipărire. Cine încasa banii? Conform informaţiilor furnizate de tecucenii.ro, pentru SERVICII DE TIPĂRIRE A ZIARULUI TECUCEANUL – câte 5.161/LUNĂ, pentru o perioadă de 9 luni, adică 46.451 lei, firma SC NEWS MEDIA COMUNICATION SRL din Focşani.

Firma este administrată de UNGUREANU IONEL şi JĂCHIANU RAMONA, iar în 2012 avea ZERO angajaţi. Aceste personaje apar şi în încredinţările directe ale ţăpeanului, la organizările de spectacole. Acest Ungureanu a fost director al ziarului focşănean CORECT, în urma falimentarii firmei fiind acţionat în instanţă, în anul 2010, de unii parteneri de afaceri. Iar Ramona Jăchianu este celebră pentru ordinele pe care le dădea poliţiştilor locali, la aceste spectacole, să interzică ziariştii. Să filmeze şi să fotografieze. Jăchianu apare şi ca redactor în caseta tehnică a ziarului (nr. 5). Interesant este faptul că unde până în 2012 erau practic cu activitatea suspendată, după venirea la, putere a ţăpeanului le-a pus Dumnezeu mâna în cap, şi la sfârşitul anului 2013 sunt premiaţi, de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Vrancea. Cu prilejul Zilelor Tecuciului din aprilie 2014, această firmă a fost implicată în organizarea celebrei tombole care a avut câştigători din grupul apropiaţilor fostului primar, fapt reflectat pe larg de presă şi nu mai insist.

Pentru SERVICII DE EDITARE ŞI TEHNOREDACTARE, PRIMĂRIA plătea câte 2.741 lei/lună – pentru o [dropshadowbox align=”right” effect=”perspective (right)” width=”auto” height=”auto” background_color=”#ffffff” border_width=”1″ border_color=”#dddddd” inside_shadow=”false” ] [/dropshadowbox]perioadă de 9 luni, adică 24.677 lei, firmei SC DIGITAL FOTO CENTER SRL din Focşani, jud. Vrancea – conform Notificării de atribuire la cumpărarea directă numărul 95735 din 15.04.2014. Firma fiind administrată de APOSTU CROITORU CAMELIA şi în 2012 avea 3 angajaţi. Această persoană, împreună cu soţul dumneaei, APOSTU CROITORU VASILE, se găsesc şi în spatele Asociaţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Vrancea, care îşi are sediul într-un apartament de bloc din Focşani, şi care a primit direct de la fostul primar Daniel Ţuchel, suma de 2,175 miliarde lei vechi, pentru servicii de recreere, adică pentru organizarea spectacolelor la Zilele Tecuciului, în aprilie 2014. Asociaţia cu pricină a fost înfiinţată în 2012 şi atunci nu avea bilanţ depus la Finanţe.

Banii au fost viraţi ilegal deoarece, conform legii, pentru această sumă primăria ar fi trebuit să organizeze licitaţie publică. Prin decembrie 2015 dl. Calmuc, se întrebă de ce primarul Ţuchel refuza să dea publicităţii contractul. Răspunsul nu îl aflăm nici din declaraţia de interese (nr. 171 din 12.06. 2015) a domnului APOSTU CROITORU VASILE, director executiv la Direcţia Judeţeană de Statistică Vrancea. În schimb aflăm că dumnealui deţine funcţia de preşedinte la această fundaţie şi calitatea de acţionar la SC DIGITAL FOTO CENTER SRL.

În această declaraţie nu apar cele două contracte încheiate cu Ţuchel, în schimb apar alte două contracte de prestări servicii organizări evenimente, pentru APM Vrancea, şi servicii de publicitate la zilele comunei Ciorăşti. Sperăm că misterul acestor contracte să fie desluşit de organele statului – procurorii, poliţişti, inspectori ai Curţii de Conturi- care efectuează în aceste zile un complex control la Primăria Tecuci.

Postat de „inspectorul”