shopify
analytics tool

A trecut în nefiinaţă prof. Ştefan Rugină

Rugină ŞtefanA încetat din viaţă profesorul Ştefan Rugină. Corpul neînsufleţit va fi depus la catedrala Sfântul Gheorghe din Tecuci. Dumnezeu să-l odihnească!

ŞTEFAN I. RUGINĂ ( nascut 17.04.1932, în satul Neguleşti, judeţul Tecuci, decedat oct. 2012), profesor.  Studii: şcoala primară în satul Tecucel. Studiile liceale le-a făcut în oraşele Bârlad, Craiova, Târgovişte, Predeal şi Tecuci( „D.A.Sturdza”).  În 1957 absolvă cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii „C.I.Parhon” din Bucureşti. Nu este reţinut în învăţământul superior, deşi rezultatele obţinute la învăţătură şi calitatea lucrării de stat îi dădeau acest drept.  În perioada 1958-1960 a funcţionat ca director al Muzeului Mixt din Tecuci.  A reluat săpăturile la Poiana (Piroporidava), apoi, în colaborare cu Institutul de Istorie „A.D.Xenopol” din Iaşi participă la lucrările arheologice de la Gârbovăţ (com.Ghidigeni). Rezultatele au fost sintetizate în studiul „Aşezarea din epoca bronzului târziu de la Gârbovăţ”, publicat, în colaborare cu A.C.Florescu şi D.Vicoveanu, în revista „Danubius”, vol.I, Galaţi, 1967.
A predat istoria la Şcoala nr.3 şi nr.7 din Tecuci, iar din 1962 până la pensionare (1994), la Liceul „C.Hogaş”.
După susţinerea examenului de grad I i se recomandă să se înscrie la doctorat. Este stopat şi de această dată din motive „de dosar”.
A susţinut la diverse simpozioane lucrări ştiinţifice pe care le-a publicat în presa de specialitate: „N.Iorga, evocator al Tecuciului”, „Folosirea elementelor de istorie locală în predarea istoriei României”, „Simion Bărnuţiu, apărător al drepturilor românilor din Transilvania”, „Românii toţi s-adună(1918)” etc.
În 2003, publică o excelentă monografie a Liceului Teoretic „C.Hogaş” pe care l-a condus ca director timp de 15 ani.
În această perioadă a coordonat apariţia revistei „Icar”, a organizat întâlniri cu foşti elevi ai liceului, deveniţi celebri: academicienii I.Iordan, Miltiade Filipescu, Mihai Berza sau cu alte personalităţi care şi-au legat destinul de Tecuci: academicienii I.Petrovici, Radu Vulpe, sculptorul G.Apostu, pedagogul Laurenţiu Stoica.
Pentru meritele profesionale şi culturale deosebite, Şt.Rugină a primit importante titluri şi distincţii: Medalia Muncii, Ordinul Muncii clasa a III-a, Profesor evidenţiat, Cetăţean de Onoare al Tecuciului, Diploma de Excelenţă( conferită de MEC).

Sursa: „Nasc si la Tecuci oameni” scris de Vasile Ghica