shopify
analytics tool

Lacase de cult

Biserica Sfantul Ilie

Biserica cu hramul „Sfântul Ilie” este un aşezământ cu o vechime de peste 140 de ani care merită o analiză riguroasă în vederea trecerii ei pe lista monumentelor istorice , deoarece în prezent nu este…


Biserica Naşterii Maicii Domnului

În anul 1919, după finalizarea războiului, lângă Tecuci s-a făcut o nouă suburbie care a fost numită ”Regina Maria”, vestea ajungând şi în satele din jurul Moineştiului, din judeţul Bacău. 200 de familii s-au stabilit în această zonă restul provenind din Tecuci.


Biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena

Biserica este situată pe strada Căpitan Gheorghe Decuseară nr.12. Piatra de temelie a acestui sfânt locaş a fost pusă în anul 1990, pe atunci biserica fiind afiliată parohiei Adormirea Maicii Domnului. Abia patru ani mai târziu s-a înfiinţat parohia Sf. Împăraţi. Până la ridicarea bisericii propriu-zise slujbele au fost săvârşite într-un paraclis. În 2005 pe 17 decembrie Î.P.S. Casian Arhiepiscopul Dunării de Jos a sfinţit biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena.